Muzeul mănăstirii

Locaşul plin de maiestate astfel înălţat a fost să fie înzestrat cu odoare şi podoabe demne de frumuseţea şi măreţia clădirii. Aspectul cel mai interesant în toate domniile este faptul că în spatele acestora trebuie să-l bănuim tot pe cărturarul şi artistul din scaunul de mitropolit care a ştiut să-şi educe colaboratorii conform gustului şi viziunii sale artistice, să-şi impună anumite modele. Din zestrea dăruită de Crimca şi de cei apropiaţi lui nu se mai păstrează astfel decât o mică parte deoarece la numai câţiva ani după terminarea mănăstirii, în primăvara anului 1653 este jefuită de cazacii lui Timuş Hmelniţki.

Iată cum descrie cronicarul Miron Costin, în letopiseţul său, încercarea prin care a trecut Dragomirna în acea vreme: „Timuş cum au sosit la cetatea Sucevei de a doua zi s-au dat la jafurile mănăstirilor şi întâi asupra Dragomirnei, cu furci au mărs şi au bătut mănăstirea. Şi dacă i s-a închinat odoarele, veşmintele în foc au dat… ce mai mult decât păgânii s-au purtat cu acee mănăstire.” O parte din podoabele jefuite de cazacii lui Timuş au fost adesea răscumpărate pe sume considerabile. Însemnările care menţionează răscumpărarea lor sunt dese. Altele au ajuns mai târziu înapoi, iar altele niciodată.

Potrivit unei însemnări de pe zidurile portalului, în ziua de 2 octombrie 1758, mănăstirea a fost jefuită de tătari.
Sub stăpânirea austriacă, după 1775, deasemenea mănăstirea a pierdut atât din podoaba ei arhitecturală cât şi din zestrea de mobilier de cult. Numeroasele odoare de preţ, manuscrise, broderii, argintărie de cult şi icoane, demne de a ilustra vizitatorului viaţa artistică desfăşurată în interiorul mănăstirii, sunt puse în valoare în cadrul colecţiei de obiecte cu însemnătate istorică şi artistică organizată în Sala Gotică.

Din perioada anterioară construcţiei Dragomirnei sunt unele piese ce se disting prin valoarea lor: un acoperământ de sfinte vase dăruit Mănăstirii Voroneţ de mitropolitul Grigorie Roşca în 1559, Evangheliarul ferecat în 1557 şi crucea din lemn de abanos cu admirabile sculpturi în lemn ferecată în 1542. Zestrea cea mai de preţ şi bogăţia muzeului o constituie cele câteva manuscrise ieşite din şcoala de caligrafi şi miniaturişti de la Dragomirna.

Tezaurul artistic de la Dragomirna pune în lumină şi alte ramuri de activitate artistică cultivate în cadrul mănăstirii cum ar fi broderia şi arta prelucrării materialelor preţioase. Cele câteva piese brodate dăruite de Crimca mănăstirii, epitafurile din 1612 şi 1626 se remarcă prin măiestria execuţiei cu fir de aur şi argint pe fondurile de calde tonalităţi ale catifelelor de culoare vişinie şi verde. Epitaful din 1612 are ca tematică Punerea în mormânt a Mântuitorului,

iar cel din 1626 are ca temă Adormirea Maicii Domnului.

Ferecăturile somptuoase semnate de argintarul Grigore Moisiu se impun atât prin noutatea compoziţiei şi a repertoriului ornamental, cât şi prin desăvârşita stăpânire a tainelor tehnicii prelucrării metalelor.

O frumoasă piesă de argintărie şi de sculptură în lemn, ajunsă până aproape de miniatură, este şi crucea de lemn de tisă ferecată şi dăruită de Anastasie Crimca în 1624 ctitoriei sale.

O altă piesă de valoare istorică şi artistică o reprezintă un alt epitaf cu aceeaşi temă (Punerea în mormânt), broderie în fir de aur şi argint pe fond de mătase şi dăruit de mitropolitul Varlaam al Rostovului mitropolitului Anastasie Crimca. Acest epitaf a fost lucrat în 1588 în Rusia, broderia aceasta constituind un alt obiect de nepreţuit atât prin vechime cât şi prin fineţea execuţiei.

Expoziţia din Sala Gotică a muzeului mai adăposteşte:
• un exemplar din Cazania lui Varlaam tipărită la 1643 la Iaşi, fiind prima carte scrisă în Moldova în limba română folosind alfabetul chirilic;
• două epitafe din secolul al XVII-lea reprezentând unul Îngeri şi Serafimi, iar altul având brodati pe Sfinţii Ierarhi;

• o lumânare din ceară albită la soare şi pictată după tradiţia de către ctitor, aprinsă la slujba de sfinţire a mănăstirii;

• un policandru de cristal dăruit de Împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei;
• alte cruri de proporţii mai mici ce au aparţinut unor egumeni ai mănăstirii;
• obiecte de cult datate din secolul XVIII-lea: potire, stea, disc şi litier.
Din vechea zestre de mobilier a Dragomirnei se păstrează cele două strane ale cântăreţilor, care acum se gasesc in biserica mare a manastirii. Sala mica a muzeului, poarta numele Sfantului Paisie de la Neamt.

Obiectele pe care le adaposteste dateaza din perioada staretiei Sfantului Paisie la Dragomirna.