Cultura și arta

Ca şi în alte mănăstiri din ţară, mănăstirea Dragomirna a fost un puternic focar de cultură. Însăşi mitropolitul ctitor şi ucenici de ai săi, au dat un mare avânt lucrării de copiere a textelor religioase şi de împodobire a acestora.

În anul 1609 biserica mare a mănăstirii Dragomirna este deja terminată şi s-a sfinţit la 1 septembrie cu hramul Pogorârea Sfântului Duh. La noua biserică pisania lipseşte, ca şi când cea mai veche a bisericuţei schitului ar fi fost îndestulătoare. Elementele constructive ce au stat la execuţia bisericii mari sunt cele tradiţionale ale stilului moldovenesc, cu influenţe din ţările vecine, dezvoltate în situaţia Dragomirnei până la un nivel nemaîntâlnit anterior ei.

Popescu Vâlcea caracteriza şcoala de la Dragomirna în felul următor: „În nici un loc de pe pământul ţării noastre nu s-au copiat şi împodobit atâtea manuscrise ca la Dragomirna.

Nicăieri nu s-a dat o mai mare atenţie acestei creaţii artistice, concentrând în acest scop totul: mână de lucru, mijloace materiale şi tot felul de bogăţii. Nicăieri nu s-au consumat mai multe culori, mai mult argint şi mai mult aur ca la Dragomirna.”

Din toate creaţiile de la Dragomirna se mai cunosc astăzi nouă manuscrise. Muzeul mănăstirii cuprinde: Psaltirea 1616, Tetraevanghel 1609, doua Liturghiere 1610 şi 1611 şi un alt Tetraevanghel în 1616. Două manuscrise cu miniaturi au fost luate la Bucureşti şi un alt manuscris Apostolul se află la Bibilioteca fostă Imperială din Viena. În acest ultim manuscris se găseşte Testamentul sau cum mai este cunoscut blestemul lui Crimca, prin care este oprit ca mănăstirea să fie închinată Sfântului Munte sau Locurilor Sfinte de la Ierusalim.
În miniaturile mitropolitului Anastasie Crimca, temele iconografice nu păstrează în general o desfăşurare aplicată strict textului pe lângă care se află. Puncte de reper pentru rugăciune, aceste teme sunt interesante prin felul în care artistul a înţeles să exprime plastic teologia fiecăruia.

Având la dispoziţie un vast material din pictura monumentală, icoane, manuscrise, elemente din folclorul şi legendele locale, el aduce contribuţii noi, scene originale îmbogăţind iconografia.

Ca şi în pictură, întâlnim în miniaturi scene de luptă şi scene cu muzicanţi, compoziţii cu grupuri de personaje profilate pe fundaluri de peisaj sau de arhitectură, între care se desprind siluete de biserici moldoveneşti.

Anastasie Crimca prin creaţia sa rămâne pentru generaţiile viitoare şi iubitorii de frumos, o mare personalitate artistică.