Luca Stroici

Luca Stroici, mare ctitor al Dragomirnei și mare logofăt al Țării Moldovei, se naste în jurul anului 1530, într-o bogată şi însemnată familie, cu sfetnici credincioşi, iubitori de cultură şi înrudiţi cu vechea dinastie a Muşatinilor. În copilărie beneficiaza de o educație aleasă, primită la curtea regală din Polonia și la școlile din Ardeal, acolo unde tatăl său a fost trimis cu misiuni diplomatice.
Luca Stroici a fost căsătorit cu Păscălina, înrudită cu Petru Rareş, dand nastere la 3 copii (Vasile, Ionașco și Tudosia), pe care i-a crescut cu dragostea de Biserică, ţară și carte.
Vasile mosteneste averea tatălui său din Polonia și devine nobil polon. Intra în conflict cu nobilimea polonă, si este apărat de tatăl său, chiar dacă acesta recunoştea că este vinovat: „Nu laud ceea ce a făcut fiul meu și n-aș vorbi nimic, dacă nu m-ar fi biruit pe mine dragostea părintească și sângele meu”. În urma luptei de la Cornul lui Sas, tânăr încă fiind, Vasile Stroici a fost ucis de către Domnul Ștefan Tomșa.

Ionașcu Stroici, al doilea fiu al lui Luca Stroci, rămane în țară și are grijă de moșiile tatălui său. De aceea, intră în conflict cu mitropolitul Anastasie Crimca, căruia îi reproșează că nu ține la sărăcia lor.
Dăruirea întregii averi, de către Luca Stroici, în taină, pentru construirea Mănăstirii Dragomirna, l-a determinat pe acest Ionascu să spună: „Este adevărat că am grăit de multe ori, pentru că am avut bogată pizmă pe sfinția sa, căci nu ne socotea la sărăcia noastră”. În cele din urmă, „a venit și s-a închinat sfintei Mănăstiri Dragomirna și a căzut în genunchi și cu fața la pământ înaintea preasfințitului Anastasie Mitropolit, cerându-și iertare” și s-au împăcat „ca un fiu cu părinte adevărat”.
Revenit la sentimente mai bune, Ionașcu Stroici a făcut danii și a întărit danii mai vechi ale părintelui său: „nesilit de nimeni şi neasuprit, ci de bună voia mea am dorit să miluiesc şi să întăresc pomana şi osârdia părinţilor noştri, această sfântă mănăstire, anume Dragomirna … . Şi să aibă a ruga pe Dumnezeu pentru păcatele noastre și ale părinților noștri și să se facă pomenire părinților noștri și nouă, din an în an ca și marilor ctitori”.

Maria, fiica lui Ionașcu Stroici, rămasă orfană după moartea tatălui său, a fost crescută în casa celui de al treilea ctitor al Dragomirnei, Domnul Miron Barnovschi. Maria Stroici a făcut mari daruri către Mănăstirea Dragomirna, loc în care a și fost înmormântată, după cum lăsase scris „acestea să fie dare și miluire sfintei mănăstiri Dragomirna, unde vor zăcea și oasele mele”.
Biserica mică păstrează pisania care aminteşte acest act ctitoricesc: „Au zidit această biserică smeriţi robi şi închinători ai Sfintei Treimi: kir Anastasie Crimcovici, fost episcop de Rădăuţi şi pan Lupul Stroici, mare logofăt, şi fratele său, pan Simion, mare vistier”.
Odată cu ridicarea bisericii mici, Anastasie Crimca se pleaca la rugămintea marelui logofăt, să ridice o mănăstire din averea sa.

Sfântul Petru Movilă: „acest Stroici, nedorind laude trecătoare ale oamenilor, cu care unii s-au deprins să dea pierzaniei răsplata Domnului pentru osteneală şi virtuţile lor, ci căutând să ia cinstire de la Dumnezeu, Cel Care cunoaşte tainele inimilor omeneşti, i-a dat cu jurământ acestui mitropolit, fără să ştie nimeni, cu câţiva ani înaintea morţii sale, ca să ridice o mănăstire ca din partea sa şi n-a spus nimănui că o zideşte cu averea lui, după cum a şi făcut; a zidit o mănăstire mai mare şi mai frumoasă decât toate câte sunt în Moldovlahia, a împodobit-o cu mult aur şi argint, cu multe odăjdii sfinte şi a îmbogăţit-o cu sate şi vii”.
Biserica Pogorârea Duhului Sfânt apare menţionată pentru prima dată la 4 septembrie 1605, când Ieremia Movilă confirmă documentar că Luca Stroici a dăruit nou ziditei Mănăstiri Dragomirna: „satul Uricani cu loc de iaz și moară, seliștea Tocmăgeni cu loc de moară, satele Flămânzi și Horodiștea. Seliștea Pârjolta cu iezeraș, patru fălci de vie la Cotnari”.

Calitatea de „mare ctitor” al Bisericii cu hramul Pogorârea Duhului Sfânt ii e recunoscută de către mitropolitul cărturar Anastasie Crimca, coautor al actului de ctitorire de la Dragomirna. Însemnarea de pe manuscrisul miniat de la Viena – Apostolul din 1610 ne dovedește că Luca Stroici făcea parte din categoria acelor oameni preocupati de conceperea și punerea în practică a construirii și înzestrarii unui locaș de cult.
Epilogul Apostolului este datat 16 martie 1610, în preajma morții lui Luca Stroici, documentele atestând că, în decembrie 1609, marele logofăt era bolnav. Astfel, însemnarea de pe manuscrisul miniat de la Viena este testament atât pentru Anastasie Crimca, cât și pentru Luca Stroici: „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Troiță singură și nedespărțită, noi robii Domnului nostru Iisus Hristos, Domnul Dumnezeu și Mântuitorul nostru, închinătorii Sfintei Troițe: kir Anastasie Crimcovici și mitropolit Țării Moldovei, marele ctitor Lupul Stroici și fiul său Ionașcu Stroici, Ioan Crimca și Cristina și toți ctitorii Sfintei mânăstiri nou zidite numite Dragomirna unde este hramul Pogorârea Sfântului Duh; mărturisim cu această scrisoare a noastră că dacă se va întâmpla după moartea noastră în oarecari timpuri vreo nevoie sfintei mănăstiri, pe oricine va alege Dumnezeu să fie stăpânul Țării Moldovei, daca s-ar atinge cineva dintre Domni, ctitori, boieri sau din neamul nostru să închine Sfântului Munte sau Ierusalimului sau să dea sub stăpânire mănăstirea noastră, patriarhiei sau mitropolitului sau să schimbe pe călugării Țării Moldovei sau să puie egumen din o mănăstire străină; să aveți a lăsa cum am spus mai sus pe sfânta mănăstire în toate în pace și netulburată în veci. Iar cel ce va strica scrisoarea noastră și alcătuirea noastră, acela să fie proclet și triclet anatema maranata de la Domnul Dumnezeu și de la toți sfinții. Amin. În zilele fericitului Domn Io Constantin Moghilă Voevod fiul lui Io EremiaMoghilă Voevod, în anul 7118, luna martie 16 zile”.

Acest text apare dupa moartea marelui ctitor – o piatră funerară care a acoperit mormântul lui Luca Stroici, păstrată fragmentar în lapidariul mănăstirii, poartă dată de 25 ianuarie 1610.
Efortul material făcut de Luca Stroici a fost răsplătit de Dumnezeu, după cum ne spune Sfântul Petru Movilă „dacă a văzut Dumnezeu că a clădit-o pentru El în taină, l-a răsplătit vădit, căci după moartea sa, toată lumea a aflat această faptă”.
Tot acesta ne relatează și o povestire transmisă prin viu grai de viețuitorii Mănăstirii Dragomirna, care l-au găsit pe Luca Stroici, într-o dimineață, la rugăciune, în mijlocul bisericii, citind la psaltire, încercând să le amintească monahilor jurământul făcut şi să le spună că mântuirea se obţine prin jertfă şi osteneală.

Marele ctitor al Dragomirnei şi-a iubit țara și poporul român. A negociat de multe ori pacea cu popoarele vecine și a căutat să negocieze tratate comerciale care să ducă la dezvoltarea economică a Moldovei.
II povesteste lui Stanislaw Sarnicki despre originea latină a limbii române și i-a oferit rugăciunea *Tatăl Nostru*, scrisă cu litere latine, fiind astfel după cum spune Bogdan Petriceicu Hașdeu.
Luca Stroici ne arată că în spaţiul bisericesc, dar şi în cel laic, lucrarea şi eforturile oamenilor nu stau în înţelepciunea oamenilor, ci în ajutorul lui Dumnezeu, Cel care lucrează tainic şi săvârşeşte totul.